Aseară, la apusul soarelui, a început Rosh Hashana, Anul Nou evreiesc, 5774 de la Geneză.
Timp de zece zile, credincioșii își fac o sistematică introspecție, pocăindu-se pentru păcatele săvârșite în anul care a trecut. Aceste zece zile se numesc Zilele Înfricoșătoare (Yamim Noraim), când Dumnezeu îi judecă pe oameni, ca să îi absolve de Yom Kippur (Ziua Iertării).
E un răstimp al împăcării cu Dumnezeu și cu cei cărora le-am greșit. Nu e o sărbătoare exuberantă, ca la noi, ci una solemnă.
În familiile evreiești, se înmoiae bucăți de măr în miere și își urează unii altora un an mai dulce.
În răstimpul numit Yamim Noraim, se cântă o rugăciune tulburătoare – Avinu Malkenu (Tatăl nostru, Regle nostru), singura rugăciune (improvizată de Rabbi Akiva), care se spune că, la vreme de mare restriște, ar mai fi avut trecere în fața lui Dumnezeu.
N-am să vorbesc astăzi despre război.
Tuturor – înțelepciune și un an mai dulce!
„Tatăl Nostru, Regele Nostru, am păcătuit în ochii Tăi./ Tatăl Nostru, Regele Nostru, n-avem alt rege în afară de Tine/ Tatăl Nostru, Regele Nostru, în numele Tău – ai grijă de noi/ Tatăl Nostru, Regele nostru, năruie planul celor ce ne urăsc…”